Faceți căutări pe acest blog

vineri, 10 februarie 2012

Elementul-lipsă

10 decembrie 2008. Nominalizarea lui Stolojan. De ce Stolojan?

"Am avut în vedere un om capabil, pe de o parte, să înţeleagă şi resorturile crizei economice şi să poată să o gestioneze, iar pe de altă parte, un om cu suficientă autoritate pentru a putea gestiona buna funcţionare a Guvernului şi a instituţiilor statului într-o perioadă în care România devine tot mai afectată de efectele crizei financiare şi economice globale."

15 octombrie 2009, Nominalizarea lui Croitoru. De ce Croitoru?

"[Decizia] corespunde unuia din dezideratele partidelor politice, mai puţin al PD-L, de desemnare a unui prim-ministru care să nu fie membru al niciunui partid. (...) Aş sublinia că opţiunea mea pentru domnul Lucian Croitoru a fost generată de faptul că aveam nevoie de un prim-ministru competent în probleme de economie, probleme macroeconomice, la nivel naţional, dar şi la nivel global."

6 noiembrie 2009. Nominalizarea lui Negoiţă. De ce Negoiţă?

"S-a adus argumentul că [Johannis] este un bun gospodar, care a primit 80 la sută din voturile sibienilor. Vreau să ştiţi că fiind eu însumi rezultatul unei ascensiuni bazate pe votul cetăţenilor, apreciez foarte mult acest tip de politicieni, care îşi obţin funcţiile, demnităţile, prin alegeri în faţa electoratului. De aceea, am hotărât să fac un pas în întâmpinarea majorităţii, dar condiţionat de asumarea răspunderii politice a guvernării. Nu putem să stăm la adăpostul criticilor, ascunzându-ne după un guvern de tehnocraţi şi spunând, până la urmă: ei sunt responsabili, iar politicienii, în spatele lor, să îi manipuleze aşa cum doresc. De aceea decizia de desemnare a Primului ministru este pentru un prim ministru care să răspundă criteriilor pe care le avea domnul Johannis, adică ales cu 80 la sută, bun gospodar, dar cu exigenţa ca prin acest prim-ministru, un partid să-şi asume responsabilitatea guvernării, singur sau într-un guvern de uniune naţională. Numele Primului ministru desemnat este Liviu Negoiţă. A obţinut 80 la sută la alegerile locale, iar sectorul III, un sector cu 400.000 de oameni, deci, de trei ori mai mult decât Sibiul, arată cel puţin la fel de bine ca Sibiul."

17 decembrie 2009. Nominalizarea lui Boc. De ce Boc?

"Înţeleg că unele partide încă nu au ieşit din atmosfera de campanie, altele au probleme interne, aşa că, dată fiind realitatea politică, mă văd nevoit să adopt o soluţie pe care o pot asigura în momentul de faţă, în aşa fel încât România să rezolve prioritatea zero, aceea de a avea un guvern. Din acest motiv, am luat în consideraţie propunerea PD-L şi am emis decretul de desemnare în funcţia de prim-ministru a domnului Emil Boc. Este un om dedicat serviciului public, un om care şi-a făcut datoria în serviciul public şi ca parlamentar, şi ca primar, şi ca prim-ministru. Este un om al dialogului, un om care şi-a asumat responsabilitatea implementării unor soluţii extrem de dificile, aşa cum ele au rezultat din acordurile internaţionale de finanţare pe care România le-a ratificat prin Parlament, adică acordul de finanţare cu Uniunea Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional."

6 februarie 2012. Nominalizarea lui MRU. De ce MRU?


............................

La o primă privire, motivele lipsesc: "În principiu, a fost agreată desemnarea domnului Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim-ministru desemnat, ceea ce înseamnă că dânsul va începe un efort de negociere cu coaliţia în vederea stabilirii programului şi a cabinetului, încă în cursul zilei de mâine".

... Sau oare nu lipsesc?
1. "Prioritatea numărul unu trebuie să fie trecerea la un program de restabilire treptată a nivelului de trai al populaţiei".
2. "Un al doilea obiectiv (...) respectarea obligaţiilor asumate de România în relaţiile internaţionale, inclusiv cele vizând acordurile cu instituţiile financiare internaţionale".
3. "Va trebui să continue lupta împotriva corupţiei, în mod nediscriminatoriu. (...) a se pune capăt actelor de corupţie, în mod deosebit ale celor care exercită puterea la nivel central şi la nivel local."
4. "De asemenea, trebuie continuat trendul de creştere a nivelului de absorbţie a fondurilor europene."
5. "crearea de locuri de muncă (...) prin utilizarea accelerată a banilor europeni, prin crearea de întreprinderi mici şi mijlocii şi, revin, prin redeschiderea unor exploatări miniere de indiferent ce natură sunt ele.
6. "continuitatea a ceea ce s-a făcut bun şi mă refer aici la implementarea Codurilor pentru justiţie, mă refer la implementarea legii educaţiei în trepte, aşa cum a fost prevăzută a fi implementată, aplicarea cu stricteţe a noului cod al muncii şi a noilor programe sociale destinate să focuseze mai bine resursa financiară pentru cei care într-adevăr au nevoie."

Două lucruri sunt noi - faţă de ce făcea deja guvernul Boc - restabilirea nivelului de trai şi Roşia Montana. În rest vorbim de "continuare", "continuitate" şi "a continua".

Întrebări:

1) De ce a fost necesar să se apeleze la un om care nu era membru PDL, de vreme ce coaliţia este aceeaşi ca în timpul guvernului Boc?

2) De ce va implementa un om care nu este membru PDL măsuri de care ar trebui să beneficieze în plan electoral ("restabilirea treptată a nivelului de trai"), în condiţiile în care PDL este principalul partid de guvernământ?

3) Criteriile de mai sus sunt necesare dar nu suficiente pentru a-l identifica pe MRU drept nominalizat la poziţia de prim-ministru. Care este elementul de mai sus care-l separă pe MRU de, să spunem, George Maior?

4) Să fie oare printre priorităţi unele pe care niciun lider PDL nu le putea îndeplini? Care? (lupta împotriva corupţiei? Roşia Montana?)

5) Să fie oare prima dată când Traian Băsescu nu face public nici măcar un motiv pentru nominalizarea unui premier anume?

Unele răspunsuri sunt date aici, de o voce tradiţional prietenoasă faţă de putere: "Nominalizarea lui MRU, seful SIE, mai arata o criza majora de incredere. Este neincrederea lui Traian Basescu in resursele propriului partid, in capacitatea clasei politice de a oferi solutii dar si o criza de incredere a societatii civile neafiliate in seful statului si in capacitatea sa de a mai forma un Guvern, cativa "tehnocrati" refuzand sa raspunda invitatiilor sale de a accepta nominalizarea la functia de premier intr-un an electoral bantuit de spectrul crizei economice severe."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog